Deja-vu

Deja-vu este senzatia de deja vazut, senzatia ca am mai fost intr-un loc sau am mai trait un eveniment sau am mai facut ceva undeva, candva.

Dupa parerea mea deja-vu e semn ca ni s-a prezentat undeva, candva filmul vietii noastre si acum il traim live. E semn ca am mai vazut evenimentele vietii noastre sau ca le traim din nou.

Mi s-a intamplat de multe ori in viata sa traiesc un deja-vu si de fiecare data parca ma trezeam dintr-un vis ciudat. Poate fi o secventa dintr-un film sau imagini dintr-o carte (in cazul meu) sau cadre din viata, clisee normale de timp trait pe Pamant.

Pentru cei reflexivi si care sunt atenti la tot ce se intampa in viata, e un moment in care parca dai mana cu Dumnezeu-Sursa. Parca ai intalnirea vietii tale si simti ca lucrurile trebuie sa aiba o semnificatie. E ca si cand vezi un OZN si te intrebi de ce tocmai tu.

Existenta noastra e mai ciudata decat ne-ar pace sa recunoastem. Misterele fac parte din viata noastra si le gasim la tot pasul. E nevoie de o doza buna de atentie distributiva si de "o cale cu o inima" cum spunea atat de frumos Don Juan in cartile lui Castaneda.

In Matrix Trinity spune ca deja-vu e semn ca exista o eroare in sistem, ca ceva se schimba. 

Uneori arca suntem spectatotii vietii noastre iar alteori parca suntem protagonisti. Ca in filmul "Vacanta" in care Eli Wallach ii spune personajului interpretat de Kate Winslet "Draga mea, te comporti de parca ai fi spectatoarea vietii tale desi ai toate cartile in regula sa fii protagonista" iar ea raspunde ca in trei ani de terapie psihiatrica nu i s-a zis ceva atat de clar si valoros.

Eu prefer sa fiu protagonista dar observatoare. Am fost dotata cu atentie distributiva si imi place sa despic firul in patru de fiecare data cand un mister isi face prezenta in viata mea. Intrebarea mea favorita este "de ce?" si a devenit o obsesie sa inteleg de ce-ul lucrurilor chiar daca din cand in cand raspunsul se schimba si datele problemei se intorc cu fundul in sus.

Cred ca deja-vu este un fir al Ariadnei in viata, trebuie sa mergi dupa el si sa bifezi jaloanele ca si cand viata ar fi o calatorie fantastica de intelegere a unor invataminte si in care nimeni nu te pedepseste sau te recompenseaza, doar existi si doar iti joci rolul cat de bine poti.

Nu imi place sa ma gandesc la viata ca la un teatru dramatic in care esti in competitie cu ceilalti si cel mai bun castiga. Pentru ca nu exista "cel mai bun", "cel mai intelgent", "cel mai frumos" sau "cel mai norocos". Exista actori pe scena vietii cum bine spunea Shakespeare si exista obstacole si greutati care te abat de la drum.

Misterele vietii sunt multe si cred ca nu iti ajunge o viata sa le intelegi pe toate. Ne-ar trebui cred mii de ani sa metabolizam toate intamplarile si toate lucrurile ciudate care necesita o explicatie, toate dedesubturile existentei ca om. Noi intentionat am fost modificati genetic ca sa nu traim mult, o data pentru ca nu putem duce o existenta atat de grea, apoi pentru ca nici corpurile noastre nu sunt perfecte si se strica repede, apoi pentru ca de fapt scopul vietii nu e sa inveti ceva.

Eu nu cred in viata ca scoala sau viata ca pedeapsa, eu nu cred in evolutie sau invatare ca scop si menire. Eu cred ca viata e un experiment al Sursei. Iar deja-vu face parte din experiment.