Luptatorul
Doar un luptator poate supravietui. Un luptator stie ca asteapta si stie ce asteapta, iar in timp ce asteapta el nu doreste nimic si astfel orice lucru cat de mic pe care il primeste este mai mult decat trebuie. Daca are nevoie sa manance, va gasi un mod, deoarece nu ii este foame, daca ceva il raneste va gasi un mod de a se debarasa de asta pentru ca nu il doare. Sa iti fie foame sau sa te doara inseamna ca omul s-a abandonat pe sine si ca nu mai este un luptator, iar fortele foamei si durerii il vor distruge.
Un luptator nu are la indemana decat vointa si rabdarea si cu ele poate construi tot ce doreste.
Un luptator stie ca asteapta si stie ce asteapta.
Natura inspaimantatoare a cunoasterii nu ii lasa nici o alternativa decat pe aceea de a deveni un luptator. Atunci cunoasterea devine o treaba inspaimantatoare, omul isi da seama ca si moartea este un partener de neinlocuit care sta alaturi de el pe rogojina. Fiecare particica minuscula de cunoastere care devine putere are ca forta centrala moartea. Moartea da o ultima atingere si tot ce e atins de ea devine putere. Pentru a fi un luptator un om trebuie sa fie in primul rand pe buna dreptate perfect constient de moartea sa. Dar a fi preocupat de moarte te forteaza sa te concentrezi asupra eului iar asta te slabeste. Deci ai nevie de detasare. Ideea mortii iminente in loc sa devina o obsesie devine o indiferenta.A fi un sihastru inseamna un privilegiu. Un sihastru nu e detasat deoarece se abandoneaza benevol acestei practici. Doar ideea mortii confera unui om destula detasare astfel incat sa devina incapabil sa se abandodeze oricarui lucru. Doar ideea mortii este cea care il face pe om sa fie destul de detasat ca sa nu isi refuze nimic. Totusi un astfel de om nu asteapta cu nerabdare deoarece a obtinut o dorinta tacuta fata de viata si fata de toate lucrurile vietii. Stie ca moartea ii da tarcoale si ca nu ii va da timp sa se agate de ceva, astfel incat el incearca fara nerabdare orice si totul in acelasi timp.
Un om detasat care stie ca nu are ici o posibilitate de a-si tine moartea la distanta, are doar un singur lucru de opus acesteia: puterea deciziilor sale. El rebuie sa fie un maestru al deciziilor lui. Trebuie sa inteleaga perfect ca alegerea sa este responsabilitatea lui si ca odata ce o face nu mai este timp pentru regrete sau recriminari.
Deciziile lui sunt definitive pentru simplul fapt ca moartea lui nu ii da timp ca sa se poata agata de altceva. Si astfel, cu constiinta mortii sale, cu detasarea sa si cu puterea deciziilor sale, luptatorul isi aranjeaza viata intr-o maniera strategica. Cunoasterea mortii sale ii ghideaza si il face sa fie detasat si cu patimi potolite, puterea deciziilor sale finale il face capabil sa aleaga fara regrete, iar ceea ce alege este intotdeauna cel mai bun lucru din punct de vedere strategic, si astfel el realizeaza tot ce are de facut, cu savoare si cu eficienta patimase.
Cand un om se poarta in felul acesta, se poate spune ca pe drept cuvant ca este un luptator si ca a obtinut rabdarea. Cand luptatorul a obtinut rabdarea, se afla in drum spre vointa. Stie cum sa astepte. Moartea sta cu el pe rogojina, sunt prieteni. Moartea il sfatuieste in moduri misterioase cum sa aleaga, cum sa traiasca strategic. Si luptatorul asteapta. Luptatorul invata fara graba pentru ca isi asteapta vointa. Intr-o zi reuseste sa realizeze ceva care in conditii normale ar fi cu totul imposibil de realizat. S-ar putea sa nici nu-si dea seama de asta. Dar pe masura ce continua sa realizeze actiuni imposibile, el devine constient ca apare un nou tip de putere. O putere care ii iese din corp pe masura ce progreseaza pe drumul cunoasterii. La inceput este ca o mancarime in buric sau un punct cald, care nu poate fi linistit, apoi apare o durere, o jena profunda. Uneori durerea si jena sunt atat de mari incat luptatorul are convulsii luni intregi iar cu cat mai severe sunt convulsiile cu atat mai bine pentru el.